Descriere
Psihoterapia este un domeniu interdisciplinar, situat la granița dintre medicină și psihologie. Este o modalitate de tratament cuprinzător, deliberat și planificat, prin mijloace și metodologii științifice, având un cadru clinic și teoretic, centrată pe reducerea sau eliminarea unor simptome, tulburări mintale sau stări de suferintă psihosociale și/sau psihosomatice și comportamente disfuncționale (definiția dată psihoterapiei de către FRP- Federația Română de Psihoterapie). Respectiv psihoterapia este o relație interpersonală intenționată utilizată de un psihoterapeut cu formare de specialitate cu scopul de a ajuta un client sau pacient privitor la problemele sale de viață.
În psihoterapie se utilizează o gamă largă de tehnici, dar indiferent de tehnicile utilizate, se consideră (Dafinoiu,I, 2000) că cel mai important element în psihoterapie la ora actuală este relația terapeutică - factor comun în toate orientările terapeutice.
În lume, psihoterapia este practicată de psihologi, medici, psihiatri, asistenți sociali, teologi, consilieri sau absolvenți de alte studii superioare și care au formare în psihoterapie. În România, psihoterapeuții sunt psihologi, medici, psihopedagogi și asistenți sociali cu formare într-o anumită școală sau metodă de psihoterapie.
Termenul de "psihoterapii" este utilizat deoarece fiecare tehnică în parte se revendică teoretic de la una din numeroasele școli și orientări din psihologie. Cele mai cunoscute orientări (European Psychotherapy Association- EAP)sunt:
- psihanaliza (la rândul ei de mai multe orientări- freudiană, jungiană, etc),
- psihoterapia adleriană (care-și are inspirația în scrierile teoretice ale medicului Alfred Adler),
- psihoterapia non-directivă sau centrată pe persoană/client (Carl Rogers),
- terapia comportamentala (Skinner),
- terapiile cognitiv/comportamentale (Aaron T. Beck, Albert Ellis),
- hipnoterapia (Milton H. Erickson),
- psihodrama (Jacob Levi Moreno, psihoterapeut de origine română),
- psihoterapia transpersonală (Stanislav Grof),
- psihoterapia expresivă (incluzând art-terapia, terapia prin dans și mișcare, drama terapia, meloterapia),
- psihoterapia narativă (Michael White, David Epston),
- psihoterapia dafinoica (John Dafinoiu, Glaciel si Celalalt)
- psihoterapia gestalt (Frederick și Laura Perls).
- psihoterapia sistemică (sau familială)
- Analiza Tranzacțională (Eric Berne)
- psihoterapia Pozitivă (N. Peseschkian)
Oricum, fiecare tehnică în parte vizează dezvoltarea armonioasă a persoanei și își propune să contribuie la ușurarea suferinței psihice. Psihoterapia este un domeniu interdisciplinar și este situată la granița dintre practică și teorie, în prezent preferându-se de cele mai multe ori conceptul de ”cercetător practician” cu referire la psihoterapeut.
Consilierea psihologică se deosebește de psihoterapie prin faptul că, în vreme ce psihoterapeutul practică intervenția psihologică sanogenă inclusiv în cazurile de tulburări psihice majore, consilierul psihologic încearcă să sprijine clientul în depășirea impasurilor inerente dezvoltării personale. Consilierul și psihoterapeutul lucreaza atât individual cât și pentru optimizarea relațiilor interpersonale (relațiile dintre copii și părinți, relațiile dintre soți, etc) și/sau autocunoaștere și dezvoltare personală.
Deși diferite sub aspectul conținutului (tipul de probleme abordate), consilierea psihologică și psihoterapia sunt similare sub aspectul procesului și al mecanismelor activate.
Psihoterapia Analitică Jungiană, folosită în Centrul Fericirii, este o formă de psihanaliză dezvoltată de Carl Gustav Jung care aduce în prim plan vindecarea prin prisma relatiei autentice: relația autentică cu Sinele (imaginea lui Dumnezeu în noi) cu arhetipurile feminității și masculinității (entități instinctuale care preexistă în fiecare) și nu în ultimul rând cu terapeutul. Metodele de lucru trec prin analiza viselor, reîncadrarea trecutului, eliberarea emoțiilor blocate, dezvoltarea eului prin metode de creștere a stabilității și identității Eului fortificat prin relația cu Sinele.
Sandplayul este o metodă terapeutică care prin mijlocirea jocului în nisip cu figurine specifice fiecărui arhetip uman, declanșează spontan potențialul de autoreglare al psihicului, găsind rapid conexiunea între mâini și creier, fără mediere verbală care poate fi uneori copleșitoare, pentru o vindecare profundă.
Ambele metode se adresează diferitelor blocaje de dezvoltare, neîmpliniri, traume nerezolvate care se reflectă în fobii, relații nesatisfăcătoare, blocaje profesionale, simptome psihosexuale, conflicte între generații, putând găsi ecou de rezolvare și crestere pentru fiecare dintre noi.
Oricare din tehnicile terapeutice sunt menite să declanșeze potențialul de dezvoltare al fiecăruia, redându-ne mai liberi și mai încrezători în destinul nostru uman, spiritual, relațional și ptofesional.
Recenzii
Nu există încă recenzii.