Centrul fericirii? Eu spun DA!
Cred ca voi deja stiti cum sunt eu, ori imi place ceva, ori nu-mi place. Ori simt, ori nu simt. Cand am primit invitatia de lansare pentru Centrul Fericirii am stiut ca vreau sa merg, chiar daca habar n-aveam ce e si ce face. Numele mi s-a parut extrem de misto si am vrut sa vad ce se intampla acolo. Intre timp am aflat ca este al cincelea centru (in Bucuresti mai este unul pe Nicolae Caranfil - cel care s-a deschis acum este pe Bulevardul Decebal, iar pentru mine locatia este foarte misto, ajung fara batai de cap, iar in tara sunt deja centre in Timisoara, Brasov si Sibiu) si ca pe viitor se vor mai deschide si altele. Daca ar fi sa scriu din comunicate de presa v-as zice ca este un mediu inspirational si echilibrat de suport pentru transformarea, dezvoltarea si implinirea personala a oamenilor si ca ofera servicii de coaching, psihoterapie, nutritie, kinetoterapie, biorezonanta magnetica, antrenamente corporale si remodelare corporala, atat in format individual, cat si in cadrul unor pachete transformationale.
Nu stiu cat de tare v-ar inspira sa le dati o sansa daca ati citi doar ce-am scris mai sus, asa ca o sa va spun ce-am vazut si ce-am simtit - niste oameni tineri si cu idei marete (Florina Onetiu, cea care a gandit proiectul si l-a visat inca de cand avea 17 ani, este si fondatoarea Academiei de Femei), oameni care stiu cum se fac afacerile, oameni care au trecut prin multe procese de transformare si care sunt intr-un punct al vietii in care se simt impliniti si vor sa vada asta si la cei din jur. Am vazut un mediu extrem de misto, cu oameni pregatiti si dornici sa aduca zambete, am vazut altceva.
Daca privesti lucrurile superficial o sa zici ca poate e doar o alta clinica de infrumusetare care vrea sa para mai sofisticata sau poate e doar un concept care doar suna frumos sau poate o sa te gandesti ca nu le-ai calca vreodata pragul (si poate nici n-o s-o faci, nu e pentru toata lumea, doar d-aia suntem asa diferiti si avem nevoi diferite) sau poate o sa-ti starneasca curiozitatea si o sa vrei sa afli mai multe.
Practic vorbim de o locatie misto, cu oameni misto si pregatiti (trainer, psihoterapeut, nutritionist, cosmeticiena, maseor si nu numai) care n-au prejudecati si n-o sa-ti zica niciodata "esti gras ca mananci prea mult", "esti nefericit ca nu ai habar cine esti", "esti frustrat ca nu castigi destui bani", etc., ci o sa-ti zambeasca si o sa zica "hai sa cautam impreuna o solutie!". Frumusetea incepe din interior si, uneori, oricat de frumos ai fi pe interior nu e suficient daca exteriorul tau te impiedica sa faci anumite lucruri, alteori ai nevoie de un impuls sa schimbi ce nu te multumeste in viata ta, fie ea profesionala, fie ea personala. Sau se poate pur si simplu sa ai nevoie sa vorbesti si sa n-o poti face cu cei ce te cunosc, exista sedinte de psihoterapie, exista workshopuri (atat cu plata, cat si gratuite), exista multe, totul e sa vrei sa-ti fie mai bine.
Am asistat la o sedinta de VisionBody (aici puteti sa cititi mai multe in caz ca vreti sa aflati detalii) si este ceva ce vreau sa incerc in perioada urmatoare. Cred ca am pus cam multe intrebari (dar mi s-a raspuns cu zambetul pe buze), dar am vrut sa stiu multe lucruri si stiti si voi de ce. Am aflat ca articulatiile nu sunt deloc fortate, ca se adapteaza in functie de problemele fiecaruia, am aflat multe, o sa ma duc sa fac o sedinta de 20 minute sa vad concret daca pot si daca e ok pentru mine (daca ati incercat vreau sa stiu si pareri), o sa fie un test pe care sper sa-l trec pentru ca eu n-am probleme in efort, am probleme in repaus si am probleme mari, dar e ceva la care vreau sa-mi supun organismul si sa vad daca poate sau nu.
Si pentru ca sunt femeie si pentru ca nu-mi place sa povestesc fara sa incerc ieri am fost din nou la centru (lansarea a fost joi) si m-am relaxat o ora si ceva. Elena, cosmeticiana de la centru, m-a rasfatat cu un tratamant facial lifting (microdermoabraziune, mezoterapie, lifting si o masca hidratanta cu miere si laptisor de matca), dar si cu un masaj de vis in zona capului, gatului si umerilor care m-a facut sa ma relaxez total si pe care vreau sa-l incerc si separat (fara tratament), au abonamente de 5/10 sedinte doar pentru tipul asta de masaj. Si multe alte tipuri de masaj si ma stiti cum sunt eu cu masajele ...
As putea sa mai scriu cel putin inca pe atat pentru ca asta mi-e stilul, cand imi place ceva se simte si nu prea ma poate opri nimeni, insa vreau sa stiu cum vi se pare ideea din spatele unui asemenea proiect. E ceva ce vi se potriveste? Ati incerca? E pentru voi? Eu sunt intr-un punct al vietii in care teoria nu prea ma mai ajuta la nimic si sunt lucruri pe care le stiu si le simt, dar simt ca sunt si lucruri unde singura nu fac fata (si asta mi-a demonstrat-o din plin ultima perioada), eu n-as avea nici o ezitare sa incerc un pachet transformational (sa nu va mire daca o s-o si fac) sa vad daca poate sa ma duca spre mai bine, orice ar fi mai bine asta. Daca vreti sa fiti la curent cu ce fac cei de la Centrul Fericiri (ceva imi spune ca o sa tot auzim de ei) puteti sa ii urmariti fie pe site, fie pe pagina de Facebook.
Articol publicat pe: http://www.coltulcameliei.com/2015/10/centrul-fericirii-eu-spun-da.html